Siguranță & inovații
Avertizare în caz de coliziune frontală
Pentru siguranța ta - și a pasagerilor tăi: Avertizarea în caz de coliziune frontală a noului Zafira Electric scanează în permanență drumul din față, avertizând cu privire la eventualele coliziuni cu vehicule sau pietoni. Dacă este necesar, sistemul de frânare automată de urgență intervine pentru evitarea unui accident, acționând frânele independent de șofer. Acest lucru asigură o experiență de condus mai sigură și mai controlată. 
Recunoaşterea semnelor de circulaţie
Stai puțin - care este limita de viteză? Sistemul avansat de camere video al noului Zafira Electric recunoaște diferite semne de circulație și le afișează în mod convenabil în fața ta, pe panoul complet digital. Acest lucru înseamnă că, indiferent cât de multe se întâmplă pe drum, în jurul tău, nu vei mai rata niciun semn de viteză! 
Asistare şofer
Noul Zafira Electric îți oferă cea mai bună asistare. Funcția sa de asistare pentru menținerea benzii de rulare recunoaște momentul în care mașina începe să devieze de pe banda sa și corectează automat direcția pentru menținerea poziției corecte pe banda de rulare. Este unul dintre sistemele de asistare a șoferului care îți ușurează condusul zilnic - și îl face mai sigur. 
Sistemul de avertizare privind starea de oboseală a șoferului analizează tiparele de condus prin intermediul camerei video frontale și al volanului ca să te anunțe când este timpul pentru o pauză. Adaptarea limitei de viteză utilizează funcția de recunoaștere a semnelor de viteză pentru analizarea schimbărilor limitei de viteză. O singură apăsare a butonului de memorie permite sistemului de control al vitezei de croazieră să regleze viteza în consecință.